Primarul Iaşiului Mihai Chirica susţine că protestul AUR din centrul municipiului a adunat doar o mână de oameni aduşi "cine ştie cum", edilul precizând...
Aproximativ 500 de membri şi simpatizanţi AUR au participat duminică la un miting neautorizat în faţa Primăriei Iaşi, scandând lozinci împotriva edilului...
Magistraţii ieşeni au decis să ridice măsura controlului judiciar în cazul primarului Mihai Chirica, cercetat alături de alte zece persoane, într-un dosar...
Vicepreşedintele USR Ionuţ Moşteanu a solicitat PNL să retragă sprijinul politic şi să îl demită din partid pe primarul din Iaşi Mihai Chirica, pentru a...
PSD Iaşi a transmis, miercuri, printr-un comunicat, că primarul Mihai Chirică a fost convocat astăzi la DIICOT şi că a ieşit de la audieri cu o nouă...
USR va demara strângerea de semnături pentru demiterea primarului Iaşului, prin referendum, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului, deputatul Ionuţ...
Autorităţile ieşene vor organiza în noaptea de Revelion o petrecere în Piaţa Palatului Culturii din municipiu, care va dura patru ore şi jumătate ore,...
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica este audiat, vineri, la sediul DIICOT Iaşi, în dosarul care vizează construirea unui bloc în zona Sărărie, pe un teren pe...
Liderul PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, îi cere primarului Mihai Chirica să oprească tăierile de arbori şi să nu mai mutileze oraşul, după ce...
Liderul PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, susţine că disidenţa primarului Mihai Chirica faţă de "stăpânul" Liviu Dragnea nu poate fi "un cec în alb"...
Primarul PSD al comunei ieşene Holboca, Gheorghe Ştefurac, a anunţat, vineri, că nu este de acord cu retragerea sprijinului politic în cazul preşedintelui...